Harta:
- A treia instalatie automata pentru fabricarea oxigenului din tara a ajuns la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Cuza Voda"
- Spitalul are staţie de oxigen modernă
- Spitalul din Curtea de Arges are statie de oxigen
- Spitalul Tîrgu Neamt a rămas fără tuburi de oxigen
- O priza de oxigen pentru pacient, o gura de oxigen pentru spitalele Iesene


A treia instalatie automata pentru fabricarea oxigenului din tara a ajuns la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Cuza Voda"

09-07-2001

Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Cuza Voda" este al treilea din tara care beneficiaza de o instalatie automata pentru fabricarea oxigenului, investitia de 80.000 euro fiind asigurata de firma elvetiana Diamond Lite. Miniuzina de oxigen a fost adusa la Iasi pe 12 iunie, iar acum functioneaza la parametrii standard. "Aceasta instalatie asigura independenta spitalului de furnizorii de oxigen si permite economii substantiale, avind in vedere ca se consuma cantitati foarte mari de gaz la operatii si pentru mentinerea in viata a nou-nascutilor. Inainte foloseam oxigen stocat in tuburi metalice si se cheltuiau multi bani pentru transportul lor de la CUG, Pascani sau Piatra Neamt. Totodata, existau pierderi mari la golirea tuburilor si acum consumam mult mai putin oxigen", ne-a spus Constantin Giurcanu, directorul economic al spitalului, care a adaugat ca, prin utilizarea tuburilor, se cheltuiau 130 milioane lei lunar, in timp ce oxigenul asigurat de noua miniuzina costa doar 40 milioane/luna. Unitatea spitaliceasca economiseste acum 90 milioane lunar, la care se adauga alte 10 milioane lei, ce erau necesare pentru plata muncitorilor care supravegheau descarcarea tuburilor. "Aerul din atmosfera trece prin niste filtre speciale care absorb toate gazele in afara de oxigen, instalatia asigurind o puritate a acestui gaz de 93-95 la suta. In Romania, instalatii de acest tip mai sint doar la Craiova", ne-a spus Hans Vock, manager al Diamond Lite. (A.V.)

------------------------------------------------------------------
Spitalul are staţie de oxigen modernă

Spitalul Municipal din Curtea de Argeş are staţie de oxigen. Aparatura de ultimă generaţie a fost pusă astăzi în funcţiune, după ce un specialist străin a făcut ultimele setări. Staţia de oxigen, adusă din Statele Unite printr-un consorţiu european a fost pusă la dispoziţia Spitalului de o firmă specializată din Craiova.
"Am vrut să fie o surpriză. La sfârşitul anului trecut s-a început montarea staţiei de oxigen care este, ca să zic aşa, ultimul răcnet al ştiinţei" - ne-a declarat doctorului Ionela Dăneţ, directorul Spitalului Municipal.
Spitalul municipal a închiriat firmei respective spaţiul de la parter unde a fost depozitată staţia de oxigen. Conform contractului firma craioveană plăteşte spitalului chirie şi contrvaloarea energiei electrice, iar unitatea spitalicească achită doar cantitatea de oxigen consumată.
"Compresorul este italian, buteliile nemţeşti şi staţia propiu-zisă de purizare a oxigenului este din Statele Unite. Produce oxigen 93+/- 2% concentraţie puritate, oxigen medical, conform standardelor europene. Are o capacitate de 1.500-1.800 mc pe lună, cu posibilitate de extindere. Filtrele moleculare care produc oxigen se schimbă o dată la 20 de ani" - ne-a declarat Viorel Popescu, directorul economic al Spitalului.
Vechea staţie era pe sistemul tuburi transportate, încărcate şi nu prezenta siguranţa calităţii actului medical prin oxigenul adus. Plus consumul care creşte pe zi ce trece. "Prin noile norme europene, va fi o priză de oxigen la fiecare două paturi" - ne-a mai spus Viorel Popescu.
Doi angajaţi ai Spitalului vor monitoriza funcţionarea staţiei de oxigen, iar în caz de avarie se va pune în funcţiune vechiul sistem. Prin contractul încheiat între Spitalul Municipal şi firma craioveană s-au scutit aproape 80 de mii de euro, sumă la care este evaluată staţia de oxigen.

------------------------------------------------------------------
Spitalul din Curtea de Arges are statie de oxigen


------------------------------------------------------------------
Spitalul Tîrgu Neamt a rămas fără tuburi de oxigen
• unitatea sanitară dispune de o statie proprie
• „Se deschide pur si simplu un robinet si avem oxigen la patul bolnavului“, a declarat medicul Mihaela Antohi, managerul Spitalului din Tîrgu Neamt
• Tuburile de oxigen au rămas de domeniul trecutului la Spitalul Orăsenesc din Tîrgu Neamt. Conducerea unitătii sanitare de sub Cetate a reusit să mai facă un pas înainte în privinta dotărilor, punînd, de curînd, în functiune o statie de oxigen proprie. „Am făcut un contract cu o firmă care ne-a adus statia pentru ca noi să o exploatăm. Ne-am făcut si instalatiile între pavilioane, pentru că cele interioare, între saloane, le aveam. Am completat pe unde mai era nevoie, cum ar fi la Sectia contagioase, si ne străduim să facem acelasi lucru si la Reumatologie. A fost foarte necesară această investitie, pentru că nu mai depindem de tuburi care trebuiesc schimbate. Ne producem oxigenul aici în spital. Se deschide pur si simplu un robinet si avem oxigen la patul bolnavului“, ne-a declarat medicul Mihaela Antohi, managerul Spitalului din Tîrgu Neamt. În prezent, la unitatea sanitară se află în derulare si alte lucrări. O investitie este pe cale să se finalizeze la pavilionul ocupat de sectiile Pediatrie si Cardiologie. Este vorba despre refacerea în totalitate a acoperisului, pentru că cel vechi nu mai era o barieră în calea precipitatiilor. Din cauza stării avansate de degradare, apa se infiltra în partea superioară a clădirii. Investitia a fost posibilă gratie sprijinului financiar în valoare de un miliard de lei vechi primit de la Ministerul Sănătătii. „În ce mă priveste, cred că am adus destui bani de la minister. Anul esta am primit în total trei miliarde de lei vechi, din care unul pentru acoperisul Pediatriei, un milliard pentru tîmplărie si tot atîta pentru un grup electrogen, pentru achizitia căruia a avut loc în această săptămînă licitatia“, a precizat directoarea spitalului. Tîmplăria nouă, de termopan, a început să o înlocuiască pe cea veche în aproape toate sectiile unitătii. La Pediatrie se completează pe unde mai era nevoie, pentru că la unele încăperi se montaseră termopane cu cîteva luni înainte. Se doreste ca tot pavilionul, atît la Pediatrie cît si la Cardiologie să fie schimbate usile si geamurile, procesul acesta urmînd să acopere integral si sectiile Chirurgie, Contagioase si Reumatologie, pentru asigurarea unei mai bune izolatii termice. Centrala a început de ceva vreme să încălzească caloriferele spitalului, primii beneficiari fiind nou-născutii de la maternitate. De asemenea, banii alocati de la minister pentru grupul electrogen au rezolvat o problemă stringentă, asigurînd energia electrică în caz de avarii la reteaua orasului, care puteau să lase pe întuneric medicii aflati în sala de operatie sau în cea de nastere. Fără un generator nici statia de oxigen nu ar fi putut să functioneze permanent.

------------------------------------------------------------------
O priza de oxigen pentru pacient, o gura de oxigen pentru spitalele Iesene

covic_oxigen_ziar.JPG 
Astazi, in premiera la Iasi, Spitalul “Dr.C.I.Parhon” a inaugurat o statie moderna de oxigen, devenind astfel prima unitate sanitara ieseana care detine o instalatie de oxigen la standarde europene.
Demersurile pentru achizitionarea unei instalatii de oxigen au inceput in octombrie 2007, iar costurile totale cu statia de oxigen Oxylus, produsa de Novair Group din Franta si amenajarea spatiului s-au ridicat la 726.929 lei cu TVA. Conducerea unitatii ne-a declarat ca decizia de investitie intr-o statie proprie de oxigen s-a luat ca urmare a costurilor mari de achizitie si transport, procentul de majorare a acestora, in 2008, fiind de 14 la suta. Prin punerea in functiune a acestei instalatii de producere a oxigenului medicinal se asigura fluenta in furnizarea oxigenului pentru pacienti, eliminindu-se astfel intirzierile cauzate de transport si riscul asociat acestora.
“A fost o hotarire curajoasa, insa la capatul a peste 8 luni de zile de eforturi sustinute, Spitalul Dr.C.I. Parhon a devenit prima unitate sanitara din Iasi care are productie proprie de oxigen de calitate, cu beneficii financiare deloc de neglijat pentru bugetul spitalului. Investitia a fost facuta din grija pentru pacientii spitalului, statia alimentind direct 206 paturi dotate cu prize de oxigen, iar puritatea oxigenului este de 95 la suta. Este o investitie buna pentru spital pentru ca estimam o amortizare in maxim 4,5 ani, in conditiile in care, garantia de functionare a statiei de oxigen este de 10 ani. Mai mult, vom incepe sa furnizam oxigen Centrului de Cardiologie, care va economi astfel cel putin cheltuielile de transport a tuburilor de oxigen.”, ne-a declarat Prof. Dr. Adrian Covic, managerul Spitalului “Dr. C.I. Parhon”.
La eveniment a participat si primarul Gheorghe Nichita, prezenta acestuia fiind motivata de faptul ca finantarea proiectului a fost facuta integral de Primaria Iasi. Desi unitatea nu mai este sub aripa Primariei, edilul sef s-a aratat multumit de ultimele investitii efectuate in spital. “Omul sfinteste locul si acest lucru se vede foarte bine la managerul de la Spitalul Parhon. Desi unitatea a trecut in subordinea Ministerului Sanatatii, pentru a fi transformata in Institut de Boli Renale, ma bucur ca echipa de management a unitatii poarta recunostinta celor care i-au ajutat, atunci cind au avut nevoie. Am hotarit ca pina la transformarea totala a unitatii in institut sa mai investim in aceasta unitate”, ne-a declarat primarul Gheorghe Nichita.


------------------------------------------------------------------
Powered by EETH

ClickLink.ro Catalog WEB Submit Your Site SmartNetBook.ro Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti